Handbaliștii juniori III de la LPS Vaslui au debutat cu o victorie de senzație în noul sezon competițional. Echipa antrenată de profesorii Sebastian Hagiu și Cristinel Enache s-a distrat literalmente cu adversarii, CSM Adjud, impunându-se la o diferență de 30 de goluri, scor final 38-8.
În prima repriză, puștii vasluieni au avut o consecutivă de 18 goluri fără să primească vreunul! Scorul pauzei a fost 21-2.
În partea a doua, LPS Vaslui a dat minute și celorlalți jucători, astfel că parțialul a fost de ”doar” 17-6.
Etapa următoare va fi derby de Vaslui, LPS întâlnind acasă CSO Negrești. (D.R.)