În ultima etapă din Liga Zimbrilor, la Vaslui, Potaissa Turda a reușit o calificare mult dorită în cupele europene pentru sezonul 2026/2027, după ce s-a impus la limită pe terenul lui CSM, scor 31-30. Într-o partidă marcată de ratări exasperante, turdenii au oferit cadoul perfect președintelui lor, Flaviu Sâsâeac, a doua zi după aniversarea sa.
Meciul a început tare. Ai noștri au intrat mult mai montați pe teren și au profitat de ezitările din defensiva turdeană, distanțându-se rapid pe tabelă la 13-8 și apoi la 14-9. Când spectatorii credeau că soarta meciului este pecetluită, Potaissa a declanșat o cursă de urmărire în a doua jumătate a primei reprize. Cu o mobilizare exemplară și contraatacuri tăioase, oaspeții au strâns rândurile și au intrat la cabine la un singur gol în spatele vasluienilor, scor 15-16.
Partea secundă a început sub auspicii excelente pentru turdeni, care au preluat conducerea pentru prima dată, iar partida s-a transformat rapid într-o luptă de gherilă. Potaissa își putea face misiunea mai ușoară, însă elevii lui Horațiu Gal au irosit nu mai puțin de 4 lovituri de la 7 metri, ținând fanii cu sufletul la gură până în ultimele secunde.
Caseta tehnică:
CSM Vaslui – Potaissa Turda 30-31 (16-15) Arbitri: Gherman / Moldovan
Vaslui: Rusu, Țenghea – Hanțaru 10, Y. Pop 5, Malasinskas 3, Armanu 3, Păunescu 3, Yashchanka 2, R. Ștefan 1, Vucicevic 1, Hamzic 1, Aungurenci 1, Gal. Antrenor: Gabriel Armanu.
Turda: Bucătaru, Popescu – Ghiță 6, T. Pințoiu 6, Kbilashvili 4, Piechowski 4, Dumitriu 3, D. Pop 2, Rahnama 2, Thalmaier 2, A. Ghivil 1, Mosic 1, Lazăr, Selegean. Antrenor: Horațiu Gal.
Cu această victorie, Potaissa Turda a preluat locul 5 de la CSM Vaslui, intrând în ”focurile” europene. Vasluienii au încheiat pe 6, o clasare absolut onorabilă, ei obținând și titlul de golgheter național, prin Hanțaru. Felicitări!
La final de campionat, nimeni nu a retrogradat direct, iar barajul de menținere / promovare (Brașov, 29-31 mai) va avea doar trei participante, CSM Sighișoara, CSU Pitești și CS Medgidia, primele două clasate urmând să obțină dreptul de înscriere în viitoarea ediție a Ligii Zimbrilor.
Clasamentul final al Ligii Zimbrilor (2025/2026)
1. Dinamo 34 de puncte
2. HC Buzău 28
3. CSM București 27
4. Poli Timișoara 24
5. Potaissa Turda 24
6. CSM Vaslui 23
7. Minaur Baia Mare 22
8. CSU Suceava 19
9. CSM Constanța 11
10. U Cluj 8
11. CSM Sighișoara 0.
Top 10 golgheteri
1. Dragoș Hanțaru (CSM Vaslui) – 159
2. Gabrielius Virbauskas (HC Buzău) – 126
3. Adrian Tîrzioru (CSU Suceava) – 118
4. Christian Manojlovic (Poli Timișoara) – 106
5. Andrei Drăgan (CSM București) – 104
6. Tudor Botea (Minaur Baia Mare) – 96
7. Cristian Ghiță (Potaissa Turda) – 95
8. Danylo Hlushak (CSM Sighișoara) – 91
9. Alexandru Coman (U Cluj-Napoca) – 89
10. Claudiu Lazurcă (CSU Suceava) – 88. (D.R.)







