Duminicile și în toate zilele de sărbătoare, mulți oameni care trăiesc cu dragoste de Dumnezeu merg să se roage și să-și găsească liniștea în lăcașele de cult. De ce e bine să ne numărăm printre ei? De ce să mergem la biserică și să asistăm în credință profundă la slujbele săvârșite de preoți?
Mersul la biserică este o parte indispensabilă vieții fiecăruia dintre noi. Copii, tineri sau bătrâni, bolnavi sau sănătoși, bogați sau afundați în lipsuri financiare și materiale, indiferent de situația în care ne aflăm și de statutul social pe care-l avem, trebuie să poposim cu inimile curate în lăcașele de cult, în fiecare duminică, la fiecare sărbătoare și ori de câte ori simțim nevoia ca sufletul să ne fie atins de bucurie.
“Biserica nu este o simplă clădire în care mergem doar ca să evităm certurile cu vârstnicii familiei, care păstrează vie datina și o respectă cu sfințenie, din moși strămoși. Lăcașul de cult este un fenomen tainic, unde o comunitate de oameni, care cred cu tărie în cuvântul Domnului și-l respectă ca atare, își regăsește liniștea psihică, sufletească și își deschide calea spre un viitor mai bun, mai frumos, mai armonios. Și, mai ales, este lăcașul plin de căldură și sfințenie care umple credinciosul de frumos și-i îndrumă pașii spre drumul smereniei și mântuirii, care deschid porțile înalte ale Cerului”, spun preoții vasluieni.
Biserica ne vindecă orice durere…
Biserica este ”medicamentul” lumii, al nemuririi. Prin puterea iubirii, a sfințeniei cuvintelor lui Hristos și prin revărsarea Duhului Sfânt asupra noastră, ea ne vindecă orice boală, oricât ar fi de gravă, orice rană, trupească sau sufletească.
“Poate că nu arareori suntem tentați să spunem că îl purtăm pe Dumnezeu în gânduri și în suflet, deci nu s-ar impune a binevoi să mergem până la biserică. Dar să nu uităm că numai acolo avem șansa unică de a ne uni cu El. Biserica este Trupul lui Hristos. De aceea, unirea noastră cu Hristos, cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt se face doar prin Trupul lui Hristos, care este Sfânta Biserică. În ciuda nevredniciei și a multelor păcate pe care le avem, în Biserică, Mântuitorul ne face părtași Trupului Său. Ne însuflețește, ne mântuiește și ne îndumnezeiește. Ne dăruiește, nouă, viața Lui pururea curată și ne deschide calea care ne duce la îndumnezeire și la viața veșnică. Bineînțeles, după starea noastră duhovnicească. Ce binecuvântare poate fi mai mare decât să ne unim cu Dumnezeu!?”, afirmă slujitorii Domnului.
…ne face mai buni, mai iubitori și ne înfrumusețează viața
Prin slujbele înălțătoare și minunatele rânduieli bisericești pe care preoții și diaconii le săvârșesc cu atâta har, noi, rugătorii și locul nostru de rugăciune, primim la rândul nostru duh divin. Trebuie doar să facem tot ce ne stă în putință să ne reparăm păcatul cel mare – mulțumirea și dragostea de sine. De ce ar fi nevoie de o asemenea schimbare în noi? Pentru că iubirea de sine atrage, inevitabil, un puternic sentiment de mândrie, măreție și lăcomie, ceea ce are ca rezultat limitarea impulsurilor noastre creative și, în final, întunecarea propriei vieți. Dacă nu iubim oamenii de lângă noi, nu avem cum să-L iubim nici pe Dumnezeu. De aceea, Biserica ne îndeamnă și ne învață să fim buni, milostivi, să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie, să iertăm greșiților noștri și să iubim oamenii, indiferent de circumstanțe.
“Intrând în lăcașul de cult evlavioși, smeriți, cu sentimentul propriei micimi, dar bogați spiritual, și păstrându-ne aceste virtuți, suntem tot mai aproape de desăvârșirea Domnului care ne cheamă spre sfințire și care ne răsplătește revărsându-și bunătățile și binefacerile asupra noastră și asupra familiilor noastre”, ne învață preoții.
Plinătatea Bisericii înseamnă să ne apropiem de sfințenia desăvrșită
Ca să ne bucurăm de veșnicie și de tot ceea ce este mai bun, mai frumos pe lume, nu este suficient numai să intrăm în biserică. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, prin pildele Sale, ne atrage atenția asupra acestui lucru: “Nu oricine-Mi zice Doamne, Doamne! va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu care este în Ceruri”.
“Trebuie să înțelegem Trinitatea așa cum este și să avem o viață duhovnicească. Credința noastră în Bunul Dumnezeu trebuie să fie de neclintit. Să credem în Dumnezeu, Cel ce a creat lumea, Cerul, Pământul și toate vietățile, mai presus de toate, și să ne comportăm după cum ne-a rânduit. Să-L lăudăm, să-L cinstim și să vestim tuturor existența și mărinimia Sa. Să ne apropiem de sfințenie, așa cum ne învață și ne cere Sfânta Biserică. Să fim desăvârșiți, precum Tatăl nostru Cel Ceresc. Aceasta este plinătatea Bisericii și viața în Biserică”, mai spun reprezentanții clerului vasluian.
Reguli de bună cuviință
Unul dintre locurile în care se impune o anumită conduită, o anumită ținută și respectarea anumitor reguli de bună cuviință este biserica, indiferent de momentul sau ocazia cu care intrați aici. Iată ce recomandă Codul Bunelor Maniere dacă mergeți la un lăcaș de cult. În primul rând, când intrăm în biserică, ne închinăm în fața icoanelor. Poziția pentru rugăciune în Biserica Ortodoxă este în picioare. Scaunele montate la perete sunt rezervate pentru cei în vârstă sau bolnavi. Este indicat să stăm în picioare pe tot parcursul slujbei religioase, dar într-un loc în care nu incomodăm și nu blocăm pe nimeni.
Ținuta va fi decentă, fiind excluse rochiile/fustele prea scurte, prea strâmte, pantalonii scurți, maieurile sau rochiile prea decoltate sau cu spatele gol. Excepție fac situațiile în care ne aflăm în biserică la o slujbă de cununie sau de botez, unde rochiile pot fi elegante și cu croieli deosebite. Este bine să nu întârziați la slujbă, să ajungeți înainte de începerea acesteia, dar dacă ați întârziat, veți intra cât se poate de discret, în liniște, fără a deranja.
Nu vom purta conversații în timpul slujbei, vom avea grijă să închidem telefoanele mobile. Este nepoliticos să mâncați sau să mestecați gumă. Dacă mergeți la biserică împreună cu un copil, aveți grijă să nu se îndepărteze, să nu vorbească tare. Dacă e un copil neastâmpărat, e mai bine să nu-l aduceți la biserică în timpul slujbei.
De reținut este faptul că fumatul este interzis nu doar în biserică, ci și în curtea bisericii. Dacă după slujba de oficiere a cununiei religioase doriți să aruncați confetti sau petale de flori deasupra mirilor, o veți face afară, nu în biserică. Nimeni nu e obligat să curețe după plecarea dumneavoastră. (D.R.)