Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a organizat, sâmbătă, 22 iunie, etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, care s-a desfășurat la Poligonul de pregătire al pompierilor militari vasluieni. Pentru obţinerea calificării la etapa interjudeţeană s-au înscris în concurs șase echipaje, dintre care două ale serviciilor voluntare (SVSU Tutova și SVSU Rebricea), iar patru din partea serviciilor private pentru situaţii de urgenţă (Rulmenți SA Bârlad, SSG Fire and Rescue, SPSU Kaufland Vaslui și SPSU Carrefour Bârlad).
Concurenții şi-au demonstrat abilităţile şi pregătirea prin parcurgerea a trei probe: Ștafeta 4×100 metri, Pista cu obstacole pe 100 m și Dispozitivul de intervenție. Câștigătorii etapei au fost desemnați reprezentanții SVSU Rebricea (din partea serviciilor voluntare) și cei ai Rulmenți SA Bârlad (din partea serviciilor private). Aceștia vor reprezenta judeţul la etapa interjudeţeană a concursului, care va avea loc în cursul lunii iulie, în municipiul Suceava.
Pompierii civili care au reprezentat SPSU Kaufland Vaslui au fost premiați pentru fair-play. (D.R.)
