Mâine, vineri, 29 septembrie, CSM Vaslui o va întâlni în deplasare pe CSM Focșani, în etapa a VI-a a Ligii Zimbrilor. Formația noastră speră să facă o frumoasă surpriză în fața vrâncenilor. În prezent, echipa vasluiană este pe ultimul loc în clasament, cu un singur punct.
Înaintea acestui meci, Raul Fotonea, antrenorul vasluienilor, s-a arătat afectat de rezultatul negativ cu Minaur Baia Mare: „Problema e că etapele trec, avem un punct și lumea își pierde răbdarea. E normal să-și piardă răbdarea. Altă soluție decât să băgăm capul în pământ și să o luăm de la capăt nu există. Nu știu cât o să mai putem să facem treaba asta, pentru că devine din ce în ce mai incomod și presiunea e tot mai mare. Ceva îmi scapă, nu știu ce! Antrenamentele sunt senzaționale, atmosfera este foarte bună, se pregătesc băieții ăștia incredibil… Sper să o reglăm cât de repede pentru că nu putem continua așa, în atmosfera asta, pentru că presiunea e tot mai mare. Ne așteaptă un meci la fel de greu la Focșani și după aia câte și mai câte. Nu avem meciuri ușoare. Să încercăm să ne pregătim cât mai bine și să rămânem la ideea că vom avea un sezon mai bun decât cel de anul trecut”. (D.R.)