Sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 12, la Poligonul de tir Paiu, zeci de vânători din Vaslui își vor pune armele în cui și se vor echipa în straie de bucătari. Ei se vor întrece în abilități culinare și vor găti, evident, carne de vânat, în cadrul Festivalului anual al Vânătorilor – ediția a VIII-a.
Ospățul, totalmente interzis vegetarienilor, este organizat de Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (A.J.V.P.S.) Vaslui, având ca parteneri Primăria Vaslui, Primăria Huși, Direcția Silvică Vaslui, Ursus Breweries, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (A.V.P.S.) Bourul, A.V.P.S. Mistrețul, A.V.P.S. Hubertus 2000 și S.C. Pescaris 2000 S.R.L.
”Vânătorii noștri vor scoate la înaintare grătarele, rotisoarele și ceaunele pentru a prepara, cum vor ști mai bine, carnea de căprioară, iepure sau mistreț. Vor fi alături de noi Cvartetul de coriști al Filarmonicii de Stat Moldova din Iași, Rapsodia Vasluiului, Ansamblul Trandafir de la Moldova din Huși și Fanfara Valea Mare”, a declarat Vasile Negru, directorul A.J.V.P.S. Vaslui. (D.R.)