Etapa a cincea a Ligii 4 la fotbal a înregistrat o serie de rezultate mai puțin scontate.
Adusă în debut de sezon în eșalonul 4, Sporting Juniorul Vaslui a încurcat-o pe Flacăra Muntenii de Sus, obținând o remiză cu multe goluri, scor 4-4. Este, de altfel, primul punct din acest sezon pentru Sporting Juniorul, care ocupă locul 10 în clasament.
Un alt joc surpriză a fost între Viitorul Văleni și CSO Negrești, încheiat la egalitate, scor 0-0. Negreștiul este neînvinsă în acest sezon, ocupând locul 3, cu 11 puncte, iar Viitorul Văleni e pe penultimul loc, cu un singur punct.
Un alt joc terminat la egalitate a fost între Victoria Muntenii de Jos și FC Gârceni, scor 2-2.
Echipele cu maximum de puncte, Sporting Banca și Sporting Comstar Vaslui, nu au avut emoții, obținând victorii confortabile. Banca a câștigat clar disputa cu Viitorul Rebricea (6-0), iar Comstar s-a impus cu 5-2 pe terenul lui FC Vulturești.
Speranța Drânceni este singura echipă fără punct din acest sezon, fiind învinsă la limită, scor 1-2, de Vitis Șuletea. (D.R.)