Florin Burghelea, 41 de ani, maior în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui, și-a pierdut viața și a lăsat în urma sa o familie, colegi, dar și prieteni, împietriți de durere. Cei care i-au adus omagii au avut numai cuvinte de laudă la adresa sa.
”Suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente de tristeţe şi adâncă suferinţă pricinuite de trecerea în lumea celor drepți a camaradului nostru, maiorul Florin Burghelea, cel care a lăsat în urmă o nemărginită durere şi un gol imens prin dispariția sa fulgerătoare. Florin Burghelea s-a născut de Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie 1982. După terminarea facultății, a fost încadrat ca soldat gradat profesionist la Unitatea Militară 01297 Brăila, apoi s-a transferat la Unitatea Militară 01458 Bârlad. A urmat cursul de formare a ofițerilor în activitate, filiera indirectă. La 26.02.2010 a devenit ofițer la Unitatea Militară 01776 Huși, ocupând, pe rând, funcțiile de comandant pluton, comandant companie decontaminare RBC și șef al personalului. Din octombrie 2017, a ales să îmbrățișeze arma pompierilor, dorind să exceleze în domeniul Protecției Civile la Unitatea Militară 0345 Vaslui. Destoinicul militar a ocupat funcția de ofițer specialist II CBRN și cea de adjunct șef Centru Operațional, cu atribuții de comandă. Permanent dornic să se perfecționeze și să evolueze în carieră, în urmă cu doar două săptămâni, maiorul Florin Burghelea și-a depus dosarul pentru a candida la selecția pentru ocuparea unui post de expert detașat la DG ECHO’s – Emergency Response Coordination Centre (ERCC) în cadrul Comisiei Europene. Din nefericire pentru maiorul Florin Burghelea, pentru familia sa, dar și pentru noi, camarazii lui, Dumnezeu avea să aibă alte planuri cu el, chemându-l în Ceruri. În urma sa rămân doi copii minunați, o soție îndurerată și o familie care nu înțelege cum a fost posibil ca un astfel de om să dispară atât de nefiresc din această lume. Prin acordul dat de soția sa, doamna Cristina Mihaela Burghelea, maiorul Florin Burghelea a făcut un ultim gest nobil de salvare a vieților unor oameni aflați în necaz și suferință, o parte din organele sale fiind prelevate pentru donare către pacienții compatibili. Rugăciunile și amintirile plăcute sunt tot ceea ce ne-a rămas pentru a comemora viața celui care a plecat din lumea noastră. Fie ca Bunul Dumnezeu să îl aibă în paza sa pe maiorul Florin Burghelea, iar familiei îndurerate să-i dea putere pentru a trece peste această grea suferință. Pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, trupul fără de viață va fi depus la biserica ”Sfinții Nicolae și Pantelimon” din municipiul Bârlad, înmormântarea fiind programată pentru ziua de duminică, 19 noiembrie 2023, ora 12:00, la Cimitirul ”Eternitatea”. Drum lin printre îngeri, Florin Burghelea! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, scriu colegii celui prea devreme dispărut. (D.R.)