Ministerul Sănătății a anunțat, ieri, că demarează o amplă acțiune de ocupare prin concurs a funcțiilor de conducere din instituții cheie din sistemul medical. Măsura vizează ocuparea a 29 de posturi din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene, precum și a tuturor celor 42 de funcții de manager general de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și serviciile de ambulanță județene.
„Se urmărește asigurarea unui management stabil, performant și orientat către rezultate în instituții care au un rol esențial în protejarea sănătății populației, gestionarea urgențelor medicale, dezvoltarea infrastructurii sanitare și asigurarea rezervelor de sânge la nivel național. Prin aceste concursuri facem un pas important către consolidarea managementului în sănătate și către construirea unor instituții mai stabile, în beneficiul pacienților și al profesioniștilor din sistem. Calendarul și condițiile de participare la concursuri vor fi comunicate public în perioada imediat următoare”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. (D.R.)







