Săptămâna trecută, în județul Vaslui au fost înregistrate 12 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Ministerul Sănătăţii a informat că, în perioada 5-11 iunie, în județul Vaslui au fost înregistrate 12 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care unul la copii. Nu sunt bolnavi internați la Anestezie Terapie Intensivă. La nivel național au fost 963 de noi cazuri.
În ultima săptămână, au fost raportate 24 de decese (9 bărbaţi şi 15 femei), niciunul la Vaslui. Dintre pacienţii decedaţi, șapte au fost înregistraţi la categoria de vârstă 70-79 de ani, iar 12 aveau peste 80 de ani. Până în prezent, 68.217 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat pe teritoriul României, mai arată Ministerul Sănătăţii. Până în prezent, în țara noastră au fost înregistrate 3.406.169 de cazuri de Covid. (D.R.)