Important! “După răceală, pot surveni complicații respiratorii (otita, sinuzita, laringita, bronșita, bronhopneumonia) prin suprainfecție cu bacterii. Sunt mai frecvente la copiii mici și persoanele în vârstă, cu boli respiratorii cronice (emfizem, bronșiectazii). Complicațiile gripei pot fi: respiratorii (laringita, bronșita, pneumonia), cardiovasculare (miocardita), neurologice (meningita, encefalita, paralizii de nervi cranieni, nevrite) și altele”, explică medicii.
În miez de iarnă, sistemul imunitar este slăbit. Când o persoană se îmbolnăvește, nu durează mult până când dă virusul mai departe. Spre exemplu, când copilul răcește, transmite virusul foarte ușor în familie sau celorlate persoane din jur. Pentru a evita acest lucru, cea mai bună metodă este izolarea.
„Cazul va fi izolat în cameră individuală, va fi îngrijit, de preferat, de un singur adult și se vor respecta cu strictețe măsurile de izolare respiratorie și de contact, respectiv aerisire frecventă a încăperii, gura și nasul vor fi acoperite cu șervete de unică folosință, care se aruncă imediat la coșul de gunoi, nu se ating ochii și gura cu mâinile murdare, iar mâinile se vor spăla frecvent cu apă și săpun”, arată specialiștii.
Dacă unul dintre părinți este bolnav, trebuie să evite contactul cu copiii.
„Ca să nu le dea răceala și copiilor, părinții trebuie să aplice măsurile generale de prevenire: izolarea bolnavului, aerisirea frecventă a locuinței, respectarea etichetei de tuse și spălarea frecventă a mâinilor”, recomandă medicii.
Simptome de răceală și gripă
Gripa debutează brusc, cu: frison, febră (39-40 de grade) și semne generale (mialgii, astenie, cefalee) accentuate. În perioada de stare, febra este înaltă și de durată (în medie, trei-cinci zile), fața este congestionată, ochii lăcrimoși, sensibili la lumină (fotofobie), dureroși la mișcare sau apăsare, dureri musculare accentuate, astenie constantă până la adinamie, manifestări respiratorii (catar nazal discret sau absent, gât roșu, răgușeală, arsuri retrosternale, tuse seacă obositoare), hipotensiune și uneori semne digestive (inapetență, greață, vărsături). În convalescență, persistă astenia, o stare depresivă și uneori tuse supărătoare; în această perioadă bolnavul este foarte receptiv la suprainfecții bacteriene.
Răceala se manifestă diferit, în funcție de segmentul afectat: nas înfundat și care curge în caz de rinită, senzație de gât uscat, iritat și dureri la înghițit în faringită, tuse și răgușeală în laringită, accese de tuse, dureri retrosternale și expectorație la traheită etc. Semnele locale domină, dar pot aparea și simptome generale, mult mai ușoare decât la gripă: dureri de cap (cefalee), febra (mai ales la copii), dureri musculare. De la o simplă răceala sau gripă pot apărea și complicații.
„După răceală, pot surveni complicații respiratorii (otita, sinuzita, laringita, bronșita, bronhopneumonia), prin suprainfecție cu bacterii. Sunt mai frecvente la copii mici și persoanele în vârstă, cu boli respiratorii cronice (emfizem bronsiectazii). Complicațiile gripei pot fi: respiratorii (laringita, bronșita, pneumonia), cardiovasculare (miocardita), neurologice (meningita, encefalita, paralizii de nervi cranieni, nevrite) și altele”, explică medicii.
Efectele unei gripe prelungite și netratate pot fi fatale. Pentru a preveni îmbolnăvirea și pentru e evita complicațiile grave, chiar decesul, se recomandă vaccinarea antigripală.
Diferențele dintre gripa pandemică, gripa sezonieră și răceală
Este important să știm care sunt diferențele dintre o banală răceală și gripa de sezon sau cea pandemică.
Răceala comună sau guturaiul este o infecție acută a căilor respiratorii, cauzată de diverse tipuri de virusuri care provoacă aceleași simptome. Fiecare segment al aparatului respirator, începând din nas și gât, este expus unor afecțiuni proprii, de exemplu, rinita, faringita, laringita, traheita. Imunitatea ulterior dobândită este slabă și de scurtă durată, de la câteva luni până la un an, așa că reîmbolnăvirea survine des și apare mai frecvent în sezonul rece (toamna-iarna). Nu există vaccin împotriva răcelii.
Gripa pandemică este definită ca fiind apariția unui nou virus gripal care se răspândește cu ușurință în populația umană. Când apare acest nou virus, nu avem imunitate naturală pentru a fi protejați împotriva lui, iar dacă virusul se transmite cu ușurință de la om la om, există riscul să determine apariția unei pandemii de gripă. Cea mai recentă a fost cea din 2020-2022, cu virus gripal de tip corona.
Gripa sezonieră este cauzată de virusuri gripale care sunt adaptate să se răspândească în populația umană. Oamenii prezintă imunitate naturală la tulpinile care se află în circulație, iar această imunitate poate fi crescută în urma vaccinării cu vaccin gripal sezonier.
Leacuri bune la răceală și gripă
Atunci când răceala și gripa ne pândesc sau chiar au pus stăpânire pe noi, putem `ncerca leacurile bunicii, cu miere, lămâie și ceaiuri calde. Dar există și alte soluții. De exemplu, grogul fără alcool, util pentru a ne încălzi organismul în profunzime și a-l întări cu vitamine. Mai exact, se toarnă o cană de apă fierbinte peste o lingură de miere, amestecând bine, apoi se adaugă zeama de la o jumătate de lămâie, două cuișoare și scorțișoară.
Brânzeturile cu mucegai sunt antibiotice naturale. Punctele albastre nu sunt altceva decât culturi de Penicillium.
Lăptișorul de matcă, propolisul și polenul au rolul de a ne ajuta să trecem mai bine peste sezonul rece. Se pun trei picături de propolis pe limbă, înainte de a merge la culcare.
Bogată în oligoelemente cu rol de întărire a sistemului imunitar, ceapa este un excelent aliat al organismului. Se poate prepara o supă de ceapă sau pur și simplu punem ceapă tocată în mâncărurile obișnuite.
Usturoiul, prin acțiunea sa bactericidă, are efect dublu asupra sistemului imunitar. Poate fi utilizat crud sau strivit într-o salată.
Frunzele uscate de cimbru sau mentă sunt antiseptice naturale, cu proprietăți stimulatoare. De asemenea, contribuie la îmbunătățirea tonusului. Cimbrul conține timol, un ulei esențial, foarte eficace atunci când tușim.
Adăugată ceaiului verde îndulcit cu miere, menta ne oferă o băutură fierbinte, delicioasă, care ne ajută să facem față răcelilor.
Ca măsuri profilactice, se recomandă îmbunătățirea capacității de apărare a organismului prin evitarea expunerii prelungite la temperaturi joase, alimentație echilibrată, renunțarea la fumat, aport suplimentar de vitamina C și de Zinc, care au rolul de a stimula sistemul imunitar. (D.R.)