Ziua Armatei Române, marcată la Vaslui
Alături de alte zile cu semnificații majore și cu încărcătură emoțională aparte, se înscrie și cea de 25 Octombrie, ziua în care, cu 75 de ani în urmă, oștirea română, dupã lupte grele și sacrificii dureroase, punea la locurile lor firești pietrele de hotar pe frontiera nord-vestică a țării, aducând zorii libertății și linistea în întreaga Transilvanie, pământ de leagăn și de perpetuă prezență și aspirație românească. Ziua Armatei României, sărbătorită anual la 25 Octombrie, reprezintă un simbol cu valoare de referință în istoria și conștiința poporului român. Este o zi care dincolo de semnificația ei strict istorică, aceea a eliberării, în anul 1944 a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc, de la cei care au contribuit din vechime, decisiv, la formarea națiunii și a statului român, la cei care și-au dat viața pentru cucerirea independenței de stat a României și realizarea statului național unitar român sau au luptat în cele două războaie mondiale, până la eroii zilelor noastre, căzuși la datorie în teatrele de operații. În cinstea Zilei Armatei României, Centrul Militar Județean Vaslui, în calitate de unitate de garnizoană în municipiul reședință de județ, cu sprijinul autorităților administrației publice locale, organizează și desfășoară activități comemorative și de promovare a imaginii instituției militare.
Astfel, astăzi, 25 octombrie, la Vaslui începând cu ora 10:30 la Monumentul Eroilor căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (vis-a-vis de Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”) va avea loc o ceremonie militară și religioasă, depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori urmată de o defilare a militarilor din Regimentul 52 Artilerie Mixtã „General Alexandru Tell” din garnizoana Bârlad
“Adresăm invitația tuturor cetățenilor municipiului Vaslui să participe la ceremonia militară și religioasă pentru a cinsti, cu smerenie, memoria ostașilor căzuți și a evoca, cu respect, sacrificiul și faptele de eroism ale militarilor români, care și-au făcut cu cinste datoria față de țară”, a transmis Centrul Militar Județean Vaslui.(Mihai IONESCU)