Joi, 15 august, și vineri, 16 august, toate instituțiile publice din județ vor fi închise. Potrivit Legii nr. 202/2008, Adormirea Maicii Domnului, marcată pe 15 august, este declarată sărbătoare legală în care nu se lucrează. Cum funcționarii publici ar fi trebuit să vină la serviciu în ziua de vineri, pentru ca apoi să stea acasă în weekend, guvernul a adoptat o hotărâre prin care a declarat zi liberă și data de 16 august, dar aceasta va fi recuperată.
Tot într-un weekend prelungit se vor afla și cabinetele medicilor de familie și policlinicile. Chiar și secțiile de poliție vor avea liber, însă continuitatea va fi asigurată de personalul de serviciu. Doar spitalele vor fi deschise populației, dar nu în totalitate. Medicii vor lucra după programul obișnuit de weekend. (D.R.)