În acest an, Viacons Rutier Huși, sub coordonarea managerului general Ioan Ciomaga, continuă tradiția: lucrări de calitate executate la termenele asumate, kilometri de drum construiți cu responsabilitate maximă față de comunități.
Astfel, comuna Pădureni marchează o nouă etapă în modernizarea infrastructurii locale, odată cu finalizarea drumului din imagine. Proiectul, mult așteptat de localnici, îmbunătățește considerabil accesul în zonă.
„Se confirmă din nou că Viacons Rutier Huși este unul dintre operatorii relevanți din sectorul construcțiilor de infrastructură rutieră din regiunea Moldovei. Reușita acestor lucrări se regăsește în echipa noastră de drumari și în colectivul celorlalți profesioniști ai firmei: ingineri, economiști, contabili, tehnicieni, laboranți, conducători auto, deservenți utilaje, mecanici șamd. Într-un context dificil pentru sectorul construcțiilor, marcat de presiuni financiare și de necesitatea respectării unor normative tot mai stricte, reușim să executăm lucrări complexe, cu impact direct asupra mobilității și siguranței rutiere”, a declarat Ioan Ciomaga. (D.R.)






