După mai bine de 30 de ani de pauză, trenul va traversa din nou Prutul, într-o cursă ce marchează reluarea legăturii feroviare dintre Republica Moldova (RM) și România. Evenimentul, programat pentru astăzi, reprezintă prima testare oficială a circulației pe segmentul Cantemir-Fălciu și un pas concret spre reconectarea infrastructurii feroviare dintre cele două maluri. Călătoria va începe la ora 12:30 și va fi precedată de o conferință de presă la care vor participa, între alții, vicepremierul RM Vladimir Bolea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu.
”Segmentul Cantemir-Fălciu are aproximativ patru kilometri și reprezintă un punct strategic la granița cu Uniunea Europeană. Ultimul tren de marfă a circulat pe acest sector în 1989, iar transportul de pasageri a fost realizat pentru ultima dată în 2009, ceea ce face ca reluarea circulației să fie un moment important pentru infrastructura feroviară din regiune. Reluarea circulației pe acest segment va restabili a treia conexiune feroviară a RM cu România și Uniunea Europeană. Cele trei poduri feroviare vor crea noi oportunități pentru oamenii de afaceri”, a declarat Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.
Lucrări finalizate și testări tehnice începute
Lucrările de conectare a căii ferate cu ecartament larg la podul din apropierea Stației CFR Fălciu au fost finalizate în octombrie 2025. Au fost montate peste 3.000 de traverse, echivalentul a aproximativ 2.000 de metri de cale ferată. Specialiștii întreprinderii au început testarea tehnică a tronsonului pe 16 decembrie 2025, pregătind infrastructura pentru reluarea circulației.
Reabilitarea infrastructurii feroviare, inclusiv a podului Cantemir-Fălciu și a stațiilor de frontieră Prut-2 și Fălciu, se realizează în baza Memorandumului de dezvoltare semnat la 14 aprilie 2025 de ”Căile Ferate” Moldova și Compania Națională CFR. (D.R.)






