Pe 30 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolenţă în Şcoală, polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au lansat un concurs de creație având ca temă ”Siguranța școlară”, care s-a desfășurat la nivelul unor unități de învățământ din județ, trei din mediul urban și două din mediul rural. Elevii au trebuit să elaboreze un material de informare și de prevenție care să conțină un logo privind siguranța școlară și un slogan de însoțire pentru prevenirea violenței școlare.
Concursul, structurat pe trei faze, locală, județeană și națională, s-a adresat elevilor din clasele a VI-a – a VIII-a, materialele realizate fiind rezultatul efortului întregului colectiv al clasei, coordonat de diriginte, cu sprijinul profesorilor de tehnologia informației și a comunicațiilor. Dacă la faza locală modul de organizare al jurizării și votării a rămas la latitudinea fiecărei unități de învățământ, la faza județeană comisia de evaluare a fost formată din polițiști, reprezentanți ai fiecărei unități de învățământ preuniversitar participante, ai Consiliului Județean al Elevilor și ai asociațiilor de părinți.
Câștigătoarea fazei județene a fost desemnată clasa a VII-a a Școlii Gimnaziale ,,Constantin Motaș” din Vaslui. Câștigătorii fazei locale au fost elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Școala Gimnazială ”Mihai David” Negrești, Școala Gimnazială ”Cezar Botez” Fâstâci, Școala Gimnazială ”Vasile Pârvan” Bârlad și Școala Gimnazială Costești.
Lucrarea câștigătoare va participa la faza națională, care va avea loc pe 25 martie. (D.R.)