Instituția Prefectului – Județul Vaslui a organizat ieri o primă ședință de instruire a primarilor și secretarilor unităților administrativ-teritoriale, în contextul alegerilor locale ce vor avea loc pe 9 iunie.
Conform dispozițiilor legale, procesul de votare va începe la ora 07:00 și se va încheia la ora 22:00, iar dreptul de vot se exercită exclusiv în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu sau reședință a alegătorului. Alegătorii prezenți la sediul secției de votare la ora 22:00, precum și cei aflați în afara sediului și care se află la rând vor putea să-și exercite dreptul de vot până la ora 23:59.
Pentru a asigura corecta desfășurare a scrutinului, cetățenii cu drept de vot care s-au stabilit în altă circumscripție electorală cu mai mult de 6 luni înainte de data alegerilor sunt încurajați să depună, cel târziu cu 45 de zile înaintea scrutinului, solicitări de înscriere în Registrul electoral de la primărie, cu adresa de reședință actualizată.
Instituția Prefectului – Județul Vaslui asigură cetățenii de disponibilitatea și transparența procesului electoral, promovând exercitarea responsabilă a dreptului de vot și respectând prevederile legale în vigoare.
”Ne exprimăm convingerea că alegerile locale din 9 iunie se vor desfășura într-un cadru organizat și conform principiilor democratice, iar participarea activă a cetățenilor va contribui la consolidarea procesului democratic”, a declarat prefectul Daniel Onofrei. (D.R.)