Până duminică, 17 martie, ortodocșii se află în Săptămâna Albă, care precede Postul Sfintelor Paști. În această perioadă, nu se mai mănâncă alimente din carne, ci doar brânză, lapte și ouă, iar miercurea și vinerea, pește.
Zilele acestei săptămâni au denumiri semnificative. Azi este Lunea albă, cunoscută și ca Lunea burdufului, pentru că se taie burduful de brânză. Mâine, în Marțea albă, este bine să se consume brânză. Tot mâine, nu se spală rufe și nu se face baie fiindcă se spune că albește părul. Nici în Miercurea albă nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu.
În Joia nepomenită sau Joia necurată, femeile spală cămășile ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații duși cu treburi la pădure. Această zi se mai numește și Joia furnicilor pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. În Joia necurată se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii.
Urmează prima dintre cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și curățirea sufletului.
În Sâmbăta albă se fac plăcinte, care se dau de pomană. Tradiția spune că bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Tot în această zi se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume.
În ultima zi din Săptămâna Albă, există rânduiala de a se cere iertare. De altfel, această zi este cunoscută sub denumirea de „Duminica Iertării”.
Luni, 18 martie, creștinii ortodocși întră în Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare, care va ține până pe 4 mai. Este cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată de peste an, dându-se dezlegare la pește doar de două ori: la Buna Vestire și la Duminica Floriilor. Perioada aceasta durează șapte săptămâni, dintre care șase săptămâni este Postul propriu-zis, iar săptămâna a VII-a este numită Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos și se distinge printr-un post și mai sever și printr-o intensificare a pregătirii duhovnicești pentru Înviere. (D.R.)