Peste 45 de cadre ale Inspectoratului de Poliției Județean au acționat, în perioada 5-7 ianuarie, pe raza de competență a secțiilor 1 și 2 Poliție Rurală Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale, infracțiunilor la regimul silvic, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.
Totodată, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate peste 310 persoane, controlate peste 200 de vehicule și mopede și derulate 65 de testări alcoolscopice. Polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei. (D.R.)