În perioada 27 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, peste 110 cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au acționat pe drumurile publice și în zonele de interes pentru menținerea unui climat adecvat de ordine și siguranță publică. Polițiștii vasluieni au vizat și depistarea și sancționarea abaterilor săvârșite de către conducătorii de autovehicule, precum și pentru verificarea operatorilor economici.
Au fost legitimate peste 540 de persoane, au fost verificate peste 280 de vehicule și 66 de operatori economici. Totodată, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 de lei: 31 pentru încălcări ale OUG nr. 195/2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice, 4 pentru abateri la HG nr. 301/2010 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 8 pentru abateri la Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 pentru abateri la HG nr. 984/2005 privind stabilirea și sacționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și 19 au fost aplicate pentru abateri la alte acte normative.
Polițiștii au reținut 6 certificate de înmatriculare, două permise de conducere și au constatat săvârșirea a 8 infracțiuni privind regimul materiilor explozive. De asemenea, polițiștii au confiscat 35 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și T1, în valoare totală de 3.700 de lei. (D.R.)







