Râul Bârlad populat cu peste trei tone de puiet de pește
Vești foarte bune pentru pescarii amatori din județul Vaslui . Râul Bârlad a fost populat cu câteva tone de puiet de pește din diverse specii . Acțiunea este catalogată de către conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Vaslui a fi drept una menită să vină în întâmpinarea doleanțelor pescarilor amatori din zonă de a prinde , la undiță , capturi cu greutatea cuprinsă între 50 de grame și peste 2 kilograme de crap , ten , somn , clean , fitofag dar și multe alte specii care acum se regăsesc în undele Bârladului . Miercuri seara , pe raza comunei Zorleni , râul Bârlad a fost populat cu peste 3 tone de puiet , urmând ca acțiunea să continue și pe alte cursuri de ape din județul Vaslui .