PNL Vaslui a retras sprijinul politic unor primari vasluieni care, cu susținerea ALDE, au proiecte în implementare de peste 20 milioane euro
Potrivit președintelui ALDE Vaslui, deputatul Daniel Olteanu, ultimele „execuții” din PNL Vaslui arată că performanța administrativă a primarilor și munca lor pentru comunitate sunt pe ultimul loc între obiectivele acestei organizații.
Care este așa-zisa vină a primarilor cărora le-a fost retras sprijinul politic?
Domnul Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei, este „vinovat” că a avut și are în implementare, cu sprijinul ALDE și cu votul împotrivă al PNL, proiecte cu finanțare de la bugetul de stat în valoare de peste 8 milioane euro (apă-canal, stații de epurare, grădiniță).
Domnul Alexandru Iacob, primarul comunei Perieni, este „vinovat” că a avut și are în implementare, cu sprijinul ALDE și cu votul împotrivă al PNL, proiecte cu finanțare de la bugetul de stat în valoare de peste 8 milioane euro (alimentare cu apă, canalizare, modernizarea rețelei electrice, asfaltare 9,7 km drumuri locale).
Domnul Nixon Ibănescu, primarul comunei Gherghești, este „vinovat” că a avut și are în implementare, cu sprijinul ALDE și cu votul împotrivă al PNL, proiecte cu finanțare de la bugetul de stat în valoare de aproximativ 4 milioane euro (înființare sistem de alimentare cu apă).
Domnul Marius Ciocan, primarul comunei Pochidia, este „vinovat” că a avut și are în implementare, cu sprijinul ALDE și cu votul împotrivă al PNL, proiecte cu finanțare de la bugetul de stat în valoare de peste 1 milion euro (modernizare drumuri sătești).
După ce a votat, la adoptarea Legii bugetului de stat, împotriva acestor proiecte ale propriilor primari și ale vasluienilor, PNL, acum prin organizația Vaslui, continuă să demonstreze că nu modernizarea drumurilor, nu înființarea și extinderea rețelelor de apă-canal, nu construcția dispensarelor și reabilitarea școlilor contează, ci răzbunarea pe cei care muncesc și au rezultate pentru comunitate.
„Personal, am trecut prin această experiență atunci când aceeași conducere impusă m-a acuzat că exagerez cu preocuparea pentru infrastructură. Aceeași conducere s-a delimitat ulterior de primarul Ciprian-Robert Tamaș, pe care l-am sprijinit și care are în comuna Șuletea proiecte în implementare de peste 5 milioane euro.
Îi asigur pe toți acești primari cu rezultate pentru comunitate că voi continua să fac o prioritate din sprijinirea și ducerea la finalizare a tuturor proiectelor în desfășurare, dar și a altora noi. Am încredere în capacitatea lor administrativă, în eforturile lor, și nu în „evaluările” PNL Vaslui.
Locuitorii din comunitățile lor sunt cei care îi vor evalua și ne vor evalua, pe baza rezultatelor administrative, iar decizia de retragere a sprijinului politic de către PNL Vaslui demonstrează că nu poate exista o echipă cu cei preocupați să distrugă o organizație și să voteze împotriva proiectelor propriilor primari.
Domnilor primari, aveți, ca întotdeauna, ușa deschisă și un sprijin constant și vizibil din partea mea și a ALDE, sper ca împreună să consolidăm și în continuare ceea ce contează cu adevărat: bunăstarea și condițiile de trai în comunitățile pe care le păstoriți! „, a declarat Daniel Olteanu, președintele ALDE Vaslui.