Direcția pentru Agricultură Județeană (D.A.J.) Vaslui anunță că, în baza prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 50/2023, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înființate în primăvara anului 2022 și afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022, în perioada 19-20 septembrie 2023 a fost finalizată acțiunea de plată a despăgubirilor.
Astfel, un număr de 5.180 de persoane fizice și juridice au primit un sprijin în valoare totală de 18.492.015 lei.
De menționat că, luni, 18 septembrie, Uniunea Europeană (U.E.) a decis să acorde României un ajutor de 33,9 milioane euro pentru acoperirea efectelor secetei de anul trecut.
Banii provin din Fondul de Solidaritate al U.E., care asigură asistență financiară în cazul unei catastrofe naturale. România a solicitat ajutorul ca urmare a pagubelor din cele trei vârfuri ale secetei de anul trecut, din lunile martie, aprilie și intervalul iulie-august. (D.R.)