În cursul lunii trecute, Inspectoratul Teritorial de Muncă (I.T.M.) Vaslui a efectuat o serie de controale urmărind respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. S-a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 81 de controale care au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate, în toate formele ei. Au fost sancţionaţi 15 angajatori, fiind aplicate 18 amenzi, în valoare totală de 184.000 de lei. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse 204 măsuri de intrare în legalitate. Au fost sancţionați pentru muncă nedeclarată 6 angajatori – au fost identificate 8 persoane care prestau ”la negru” – valoarea totală a amenzilor fiind de 160.000 de lei.
În domeniul securităţii si sănătăţii în muncă, au fost efectuate vizite de inspecție la 50 de angajatori şi s-au încheiat 40 de procese verbale de control, privind 139 de neconformităţi. Pentru neregulile constatate au fost sanctionaţi 43 de angajatori, fiind aplicate 139 de amenzi.
Tot în luna iulie au fost comunicate de angajatori 10 evenimente, urmând a fi efectuate cercetările de rigoare.
”De asemenea, în cursul lunii iulie, în urma Ordinului nr. 101/2023 al ministrului Afacerilor Interne, a fost declanșată acțiunea comună de control sub coordonarea prefectului județului Vaslui la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor. Au fost verificate toate cele 57 de centre rezidențiale din județ, ocazie cu care au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, între care o amendă în valoare de 3.000 de lei și 6 avertismente scrise. În urma neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă, au fost dispuse măsuri de remediere”, ne-a declarat Gheorghe Chirvase, șeful I.T.M. Vaslui. (D.R.)