În perioada 6-8 septembrie va avea loc o nouă ediție a manifestării “Expo-Zoo” Vaslui, pregătirile fiind deja pe ultima sută. Fermieri și specialiști din toate județele Moldovei, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene vor fi prezenți la zilele agriculturii vasluiene pentru a le prezenta oamenilor implicați în acest domeniu cele mai importante rase de animale, mai ales ovine. Sectorul zootehnic va ocupa cea mai mare suprafață din spațiul alocat expoziției, însă probabil că își vor face loc și cei din industria alimentară.
“Există interes din partea fermierilor, care țin să participe la evenimentul nostru, iar rasele prezente vor fi dintre cele mai valoroase. Sperăm să aducem în fața vasluienilor peste zece rase de ovine, taurine, în special cele de carne. Vom avea și boxe cu capre, dar și păsări”, a declarat Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine “Ovismold”, principalul organizator al evenimentului, alături de Agenția Națională pentru Zootehnie, Consiliul Local și Primăria Vaslui.
Organizatorii speră să participe la expoziție numeroși crescători de animale și, bineînțeles, se așteaptă la un număr mare de vizitatori care să aprecieze rezultatul eforturilor deosebite ale zootehniștilor din zona Vaslui și nu numai.
“Nu trebuie să ne dăm bătuți în fața greutăților. Până la urmă, le rezolvăm pe toate. Noi avem speranța că va urma un an mai bun. Cred că se impune organizarea unor dezbateri largi privind problemele cu care se confruntă crescătorii de animale. Este necesar să se acorde atenție acestor oameni merituoși. Ei sunt cei care au crescut rasele tradiționale din zona noastră și trebuie să fie sprijiniți în activitatea lor. Eu îi îndemn să acceseze cu mai multă încredere fondurile europene, astfel încât să-și poată dezvolta afacerile”, a mai spus Ion Agafiței. (D.R.)