Moldova regiunea discriminată
Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputaților, atrage atenția că demersul primarilor din Timișoara, Oradea, Arad și Cluj-Napoca de a constitui Alianța Vestului este unul «periculos și nedrept», iar justificarea potrivit căreia dezvoltarea acestei zone ar fi încetinită din cauza Bucureștiului este o «ipocrizie». Deputatul ALDE susține că, în condițiile în care, la momentul prezentării proiectului de buget pe 2018, execuția bugetară arăta că Transilvania a primit 85% din fondurile destinate investițiilor în infrastructură, iar Moldova 0,2%, ar fi firesc ca majoritatea fondurilor europene din exercițiul financiar următor să ajungă în regiunile vitregite. În plus, subliniază Daniel Olteanu, Transilvania este beneficiarul net al taxelor și impozitelor plătite de moldoveni, care susțin investițiile în infrastructura din Vestul țării, precum și a forței de muncă din Moldova, care migrează și sprijină creșterea economică a Vestului.