Poliţiştii au identificat un copil de 13 de ani, din municipiul Huși, care a sunat la dispecerat cu privire la o presupusă sechestrare de persoane. Din verificările efectuate s-a stabilit că, vineri, 29 martie, ora 14.12, minorul a sesizat autoritățile că este sechestrat într-o cameră. Ulterior, a întrerupt convorbirea și a respins toate apelurile polițiștilor, nemaiputând fi contactat pentru a oferi detalii suplimentare despre starea sa. Când oamenii legii au dat de el, a spus că este glumeț de felul lui.
Polițiștii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsurile care se impun. Legislația prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepsește cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. (D.R.)