Duminică, 23 martie, Consiliul Local și Primăria Lipovăț organizează o serie de activități dedicate împlinirii a 115 ani de la nașterea lui Ștefan Ciobotărașu, marele actor ”al celor 300 de roluri”, precum și a 160 de ani de atestare documentară a învățământului din această comună.
Evenimentul va fi deschis la ora 10, de Fanfara de la Valea Mare, îndrumată de Costică Șarambel. La ora 12, oficialități locale și județene vor tăia panglica inaugurală a noii clădiri a Școlii Gimnaziale care poartă numele artistului. Vor urma alocuțiuni ale celor prezenți, o slujbă de sfințire, precum și un intens program artistic susținut de elevi, fanfară și solista de muzica populară Nadia Duluman.
”Îmi doresc ca bunul Dumnezeu să ne învrednicească în continuare să putem cinsti cum se cuvine memoria patronului spiritual al Lipovățului pentru a rămâne viu în inimile tuturor locuitorilor”, ne-a declarat Valerian Hriscu, primarul comunei Lipovăț. (D.R.)