În aceste zile, județului nostru îi revine cinstea de a fi gazda etapei naționale a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru gimnaziu, clasele V-VI, precum și a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, la disciplina Șah – gimnaziu. Aceste evenimente prestigioase sunt organizate de Ministerul Educației, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, Federația Română de Șah, Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași, primăriile din Vaslui, Huși și Pădureni, Consiliul Județean Vaslui.
Astfel, în perioada 9-12 mai, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui are deschise porțile pentru micii matematicieni, iar în intervalul 10-12 mai, va fi rândul Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși să reunească șahiștii din clasele gimnaziale ale celor 41 de județe ale țării și din cele 6 sectoare ale municipiului București.
Deschiderea oficială a acestui al doilea eveniment va avea loc sâmbătă, 11 mai, în sala de sport a Colegiului Național ,,Cuza Vodă”. Vor participa oficialități locale și județene, președintele Federației Române de Șah, Vlad Ardeleanu, profesori universitari de la Facultatea de Educație fizică și sport din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Festivitatea de premiere va avea loc în sala de sport a Colegiului Național ,,Cuza Vodă”, Huși, duminică, 12 mai, de la ora 12.30. (D.R.)