Vasluienii care obișnuiesc să producă în gospodării îndrăgita licoare căreia i se spune țuică se pregătesc să dea drumul cazanelor și să extragă din tescovină și din prune ce au ele mai bun. În zona municipiului reședință, unde lumea deține îndeosebi alambicuri de capacitate mică, unii s-au apucat deja de treabă.
”Pe la noi, oamenii au în general cazane mici, de 70-100 de litri. Cum toată vara a fost secetă, iar acum, în septembrie, e neobișnuit de cald, prunele s-au copt de timpuriu și deja au fermentat în butoaie. Mulți au pregătit și tescovina, iar zilele acestea, aproape toată lumea va pune în funcțiune cazanele”, ne-a declarat un sătean din Băcăoani.
Proprietarii de livezi spun că, față de ultimii doi ani, producția de prune a fost ceva mai bună, însă în comparație cu 2020, a fost foarte slabă. Unii aproape că nu au avut ce strânge din pomi.
”Este motivul pentru care prețurile la prune se mențin ridicate. La ultimele trei recolte, prunele de țuică s-au vândut, în medie, cu un leu cincizeci kilogramul, în timp ce în 2020 erau cel mult un leu. Am prieteni care au făcut atunci și 2.000 de litri de țuică. Acum, care dintre ei face 400 de litri trebuie să fie mulțumit”, ne-a spus un proprietar de livadă. (D.R.)