Încă o subvenție de 1.000 de euro pentru legumicultorii vasluieni
După succesul înregistrat de programul Tomata (în acest an, a debutat și usturoiul!), autoritățile române vor să extindă programul și la alte trei culturi: ardei gras, castraveți și vinete, începând cu anul viitor.
Mihai IONESCU
Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de hotărâre prin care se stabileşte acordarea unui ajutor de minimis pentru fermierii care cultivă legume în spaţii protejate. Legumicultorii trebuie să cultive castraveţi, ardei gras şi vinete, valoarea ajutorului este de o mie de euro. Subvenţia se va acorda începând cu anul viitor, iar cererile vor putea fi depuse, la Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui, până cel mai târziu 17 februarie.
Aceştia trebuie să valorifice o producţie minimă de două mii de kilograme de castraveţi, până la 1 mai inclusiv, o mie de kilograme de ardei gras până la 15 mai, şi patru mii de vinete până la 1 iunie inclusiv.
Beneficiarii vor depune o cerere de înscriere în program prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a legumelor în spaţii protejate, însoţită de următoarele documente:
- a) copia actului de identitate;
- b) copie a atestatului de producător;
- c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;
- d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
- e) adeverința în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, suprafaţa de teren cu spaţii protejate utilizată de solicitant;
- f) declaraţie pe propria răspundere.