Stimați locuitori ai județului,
Sunt Ciprian-Ionuț Trifan, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui. Pentru că ne aflăm pe final de campanie electorală, premergătoare alegerilor locale din 9 iunie, locuitorii județului Vaslui pot privi în cunoștință de cauză, cu responsabilitate și, sunt convins, cu spirit critic spre evenimentele politice și mai ales către aspiranții la demnitățile publice. Perspectiva aceasta – vă mărturisesc – mă bucură și mă încurajează, întrucât am încredere în vasluieni și în felul lor de a analiza lucrurile, de a chibzui și, în final, de a decide soarta județului.
M-am înscris în această competiție pentru președinția Consiliului Județean, în primul rând, pentru că foarte mulți oameni mi-au cerut acest lucru, iar nădejdea lor în mine, simpatia lor și solidaritatea arătată m-au onorat și m-au responsabilizat, în același timp. Pornesc în această competiție deloc ușoară cu multă încredere, dar, indiferent de situație, vreau să le transmit vasluienilor faptul că eu voi rămâne același om pe care ei îl cunosc, îl apreciază și îl respectă, de atâția ani.
Pentru următorii patru ani, am alături de mine oameni de calitate, oameni onești, cunoscuți sau, poate, mai puțin cunoscuți, dar care sunt respectați în sfera lor de activitate, dovedindu-se harnici și omenoși. Prin ei, viitorii consilieri județeni ai PSD, vom ține legătura în permanență, ne vom întâlni cu toții și vom sta de vorba, ascultându-ne unii pe alții.
Bineînțeles că mă voi bucura de întreaga susținere a viitorilor primari PSD din unitățile administrativ-teritoriale. Am încredere deplină că toți aceștia – și vă îndemn din toată inima să-i votați – vor fi sprijinul de care avem nevoie pentru dezvoltarea în continuare a județului nostru.
Vă mulțumesc și vă aștept pe 9 iunie!
(Material de propagandă electorală. CMF 21240002)