Reprezentanții Centrului EUROPE DIRECT Vaslui participă, în perioada 12–13 martie, la Bruxelles, la reuniunea generală a rețelei EUROPE DIRECT, eveniment care reunește peste 400 de centre de informare din întreaga Uniune Europeană.

Evenimentul oferă reprezentanților centrelor oportunitatea de a face schimb de bune practici privind promovarea dialogului democratic în Europa și de a coordona strategiile locale pentru anii următori.
Reuniunea de două zile va începe cu un mesaj video din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Programul include, de asemenea, ateliere și discuții cu oficiali ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European.
Totodată, evenimentul marchează lansarea noii generații a rețelei EUROPE DIRECT, o rețea de informare locală a Comisiei Europene care oferă cetățenilor și întreprinderilor informații gratuite despre Uniunea Europeană și despre modul în care politicile europene le influențează viața de zi cu zi.
În perioada următoare, rețeaua va pune un accent mai puternic pe promovarea democrației și pe implicarea cetățenilor în dezbateri privind viitorul Europei. Centrele EUROPE DIRECT vor funcționa tot mai mult ca spații locale de dialog, unde oamenii pot discuta și dezbate teme europene.
Pentru perioada 2026–2030, 315 centre și-au reînnoit mandatul, iar alte 85 de centre noi s-au alăturat rețelei la nivelul Uniunii Europene.
La Vaslui, Centrul EUROPE DIRECT se află la cel de-al șaselea mandat și este găzduit, din anul 2004, de Consiliul Județean Vaslui. Activitatea centrului are ca obiectiv continuarea dialogului cu cetățenii județului și facilitarea comunicării dintre aceștia și instituțiile Uniunii Europene.







