Puțin peste un sfert din populația României, adică 5 milioane din 19 milioane de locuitori, plătește asigurări de sănătate, conform ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Totodată, cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor în România sunt de trei-opt ori mai mici comparativ cu alte țări.
În România, mai multe categorii de persoane beneficiază de asigurări de sănătate fără a fi necesară contribuția financiară:
– toți copiii și tinerii între 18-26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;
– tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social;
– persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile privind persecutarea din motive politice, deportate în străinătate, veteranii de război, invalizi şi văduve de război etc.
– persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă sau pensie;
– bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
– femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară;
– persoane asigurate cu plata contribuției din alte surse;
De asemenea, sunt asigurate automat persoanele aflate în una dintre următoarele situații, cu plata contribuției din alte surse:
– care satisfac serviciul militar în termen;
– se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
– se află în concediu pentru creșterea copilului de până la 2 ani sau, în cazul celui cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
– execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;
– care beneficiază de indemnizație de șomaj;
– care sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
– care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social;
– pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit
Cum se face plata pentru asigurarea de sănătate?
Cei care nu au venituri fiscalizate, dar care doresc să fie asigurați la sistemul național de sănătate trebuie să achite 1.800 de lei anual. Acești bani îi asigură pentru o perioadă de 12 luni.
Anul trecut, Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate a avut cheltuieli totale de aproape 11 miliarde de euro. Veniturile din contribuția de asigurare de sănătate au constituit aproximativ 73% din bugetul total. Restul fondurilor provin din subvenții de la bugetul de stat și din taxa clawback (pentru medicamente). (D.R.)