În județul Vaslui, începând din 8 ianuarie, au fost foarte puține zilele în care temperaturile au crescut peste 5-6 grade Celsius, iar în cea mai mare parte a perioadei au fost temperaturi negative, care au coborât noaptea și sub -15 grade Celsius. Acest lucru a adus deja pagube în agricultură, printre cei mai afectați fiind cultivatorii de legume în solarii.
Primele semințe care ar fi trebuit plantate sunt cele de tomate, dar, din cauza frigului, cei mai mulți fermieri au întârziat cu cel puțin o jumătate de lună. Aceasta va determina, desigur, o întârziere a datei la care legumele vor ajunge pe piață. În cazul în care gerul va continua, problemele ar putea fi și mai mari, deoarece răsadurile vor crește greu, iar costurile întreținerii se vor ridica excesiv.
“Avem un început mai prost pentru că iarna este mai grea și ne-a ținut în loc. Noi puneam răsadurile pe 10-15 ianuarie, acum am întârziat și suntem deja la sfârșitul lunii. Roșiile vor ieși cu cel puțin 15 zile mai târziu. În cazul în care va continua să fie la fel de frig, vom întârzia și mai mult, ceea ce este rău pentru că pierdem din producție”, a declarat un legumicultor din Pogonești.
Cei care s-au grăbit și au pus deja plantele în pământ vor avea surpriza ca acestea să nu răsară. Vor fi nevoiți să cumpere alte semințe, ceea ce înseamnă bani în plus. Temperaturile scăzute presupun și un consum mult mai mare de combustibil pentru încălzirea solariilor.
“Dacă nu facem focul și nu încălzim, nu crește nicio plantă. Există riscul să înghețe și pierdem tot ce am investit. Ziua trebuie ca temperatura să treacă de 10 grade Celsius, dar noaptea trebuie să depășească 20 de grade Celsius, ca să se mențină căldura. Am ars foarte multe lemne până acum. Au fost și temperaturi sub -15 grade Celsius. Din această cauză, nici nu au răsărit toate plantele. Acum trebuie să investesc din nou, să cumpăr alte semințe certificate. Am avut cheltuieli foarte mari anul acesta. În afara banilor pentru lemne, am plătit semințele, pe care acum trebuie să le cumpăr din nou”, ne-a mai spus fermierul din Pogonești. (D.R.)