Consiliul Județean Vaslui se alătură campaniei „Ziua de Curățenie Națională 2026”, organizată de ”Let’s Do It, Romania!”, și invită locuitorii județului, instituțiile publice, unitățile de învățământ, organizațiile neguvernamentale, companiile și comunitățile locale să se implice în cea mai amplă acțiune de voluntariat dedicată protecției mediului. Astfel, pe 19 septembrie, România va participa, alături de alte 198 de țări, la World Cleanup Day – o mișcare globală care unește milioane de oameni pentru un obiectiv comun: o lume mai curată și mai responsabilă. Inițiativa a luat naștere în Estonia, în anul 2008, iar la noi este organizată de ”Let’s Do It, Romania!” încă din anul 2010. În cele 14 ediții desfășurate până în prezent, campania a reușit să mobilizeze peste 2.900.000 de voluntari, cu sprijinul a peste 450 de companii și 2.600 de primării, fiind colectate peste 32.000 de tone de deșeuri din natură.
Acum doi ani, prin Legea nr. 266/2024, cea de-a treia sâmbătă din luna septembrie a fost instituită oficial ca „Ziua de Curățenie Națională”, subliniind importanța implicării autorităților publice și a comunităților în acțiuni dedicate protejării mediului. Pentru ediția din 2026, obiectivul este mobilizarea a peste 300.000 de voluntari din toate județele țării. Fiecare persoană implicată contribuie la schimbarea în bine a comunității din care face parte și la protejarea locurilor pe care le iubim. Consiliul Județean Vaslui încurajează participarea tuturor și invită primăriile, cetățenii, elevii, cadrele didactice, voluntarii și reprezentanții mediului privat să se alăture acestei inițiative.
Înscrierile sunt deschise pe app.letsdoitromania.ro. Pentru mai multe informații privind organizarea și desfășurarea acțiunilor din județul Vaslui, îl puteți contacta pe coordonatorul județean „Let’s Do It, Romania!” – Cîrjan Constantin, email: constantin.cirjan@letsdoitromania.ro, telefon 0730.369.115. (D.R.)







