Pentru siguranța comunității, în perioada 1-7 ianuarie, peste 200 de jandarmi vasluieni au acționat pe raza județului, atât independent, cât și alături de alte structuri cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță.
În zilele de 6 și 7 ianuarie, jandarmii au asigurat ordinea publică pe timpul desfășurării evenimentelor tradiționale organizate la lăcașurile de cult din județ, în contextul sărbătorilor Botezului Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul. Evenimentele s-au încheiat fără a fi înregistrate incidente deosebite.
Tot în această perioadă, jandarmii vasluieni au intervenit de 30 de ori în urma apelurilor la 112 sau la dispeceratul unității, fiind necesară aplicarea a 55 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 21 au fost avertismente și 34 au fost amenzi, în valoare totală de 8.200 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, jandarmii au constatat 6 infracțiuni independent (furt din societăți comerciale, deținere de substanțe interzise, deținere de obiecte periculoase) și două infracțiuni în cooperare cu polițiștii rutieri. (D.R.)