
După confirmarea diagnosticului la solicitarea DSVSA Vaslui, Instituția Prefectului – județul Vaslui a convocat în data de 7 ianuarie 2021 Centrul Local de Combatere al Bolilor (CLCB) la nivelul județului Vaslui, care a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în suspiciune la porcii mistreți.
Având în vedere evoluţia alarmantă a virusului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Vaslui, DSVSA Vaslui împreună cu Instituţia Prefectului – județul Vaslui face un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virusului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente.
Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar sau autorităţilor publice locale.
Numărul de telefon al „Call Center”-ului ANSVSA este: 0800.826.787, adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro, iar la D.S.V.S.A. Vaslui unde este organizat serviciu de permanență numărul de telefon este 0235 421.121, fax 0235 421.278, e-mail: office-vaslui@ansvsa.ro şi poate fi apelat de către cetăţeni, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
Această decizie a fost luată pentru a facilita cetăţenilor fie accesul la informaţii, fie pentru a sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor. Un alt motiv pentru organizarea serviciului este cel reprezentat de alerta privind creşterea nivelului de risc pentru pesta porcină africană. (Mihai IONESCU)