V-ați întrebat vreodată de ce luptă politicienii pe viață și pe moarte pentru funcțiile publice? Ei bine, nici nu e greu de oferit un răspuns. E drept că unii sunt avizi de putere, dar în primul rând este vorba despre bani. De exemplu, în prima sesiune parlamentară din acest an, deputații de Vaslui au cheltuit peste 219.000 de lei numai cu birourile din județ.
Datele puse la dispoziție de Camera Deputaților arată că în cele șase luni ale primei sesiuni parlamentare din mandatul 2024-2028 cei șapte deputați de Vaslui – Ana Smaranda Rinder, Adrian Solomon, Laura Gherasim, Mihai Cătălin Botez, Enachi Raisa, Kantor Boglarka și Andrei Ionuț Teslariu – au cheltuit 219.572 de lei pentru desfășurarea activității birourilor parlamentare care funcționează în circumscripția noastră electorală. Astfel, aleșii de Vaslui din camera inferioară a Parlamentului au achitat 136.507 lei pentru bunuri și servicii, reprezentând chiria pentru sediile birourilor parlamentare, energia electrică, energia termică, carburantul pentru transport auto în circumscripție, cheltuielile de protocol pentru primirea invitaților străini și români, abonamentul de telefon mobil, abonamentul și traficul de internet. De asemenea, au decontat 83.065 de lei pentru cheltuieli cu salariile personalului angajat la cabinetele din teritoriu.
Defalcate pe fiecare ales, cheltuielile pentru bunuri și servicii variază foarte puțin: ”campioană” este Enachi Raisa (SOS), cu 22.000 de lei, iar ”codașă” este Laura Gherasim (AUR), cu 17.900 de lei.
În ceea ce privește cheltuielile de personal, diferențele sunt ciudat de mari: primul este Mihai Cătălin Botez (USR) – 17.411 lei, iar ultima este Kantor Boglarka (UDMR) – 6.531 de lei, adică mai puțin de jumătate…
Ca să ne referim pe scurt și la indemnizațiile (salariile) nete lunare, acestea se învârt pe la 11.000 de lei la toți aleșii.
Senatul nu a pus la dispoziție astfel de date, poate pentru a nu enerva și mult contribuabilii!
Trai pe vătrai
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că partidele parlamentare au încasat în august peste 19 milioane de lei (!!) de la buget: PSD – 6.306.226 de lei (doar e la putere!), PNL – 3.433.326 de lei (tot la putere!), USR – 2.436.948 de lei (și ei sunt la putere!), AUR – 3.728.971 de lei (e bine și în opoziție!), SOS – 1.621.025 de lei (idem!), POT – 1.306.148 de lei (ibidem!), PMP – 89.221 de lei (nici nu știam că mai există această formațiune!), Forța Dreptei – 84.720 de lei (idem!). Total: 19.006.585 de lei.
Pare că lipsește UDMR, numai că această formațiune nu e oficial partid, ci organizație obștească!!
Prima sesiune: aleșii au instituit o zi națională, o săptămână națională și două sărbători regionale!
Cu ce ne-am ales în schimbul purcoiului de bani dați pentru aleși? Cu o zi națională, cu o săptămână națională, dar și cu Ziua Banatului Montan și cea a Maramureșului!
Concret, dintre cele 141 de acte normative adoptate în prima sesiune a mandatului 2024-2028, 112 (aproape 80%) reprezintă de fapt modificări și completări ale unor legi votate anterior (34), precum și aprobări ale ordonanțelor emise de guvern (78). Se pare că avem de-a face cu cel mai leneș și mai obedient parlament de după revoluție!!
Alte patru legi vizează declararea sau instituirea unor sărbători sau zile naționale ori locale. În primul rând, menționăm Legea privind declararea primei duminici a lunii octombrie ca Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc (e zi lucrătoare, stați la un loc!).
Parlamentarii au adoptat, de asemenea, trei legi prin care se instituie tot atâtea sărbători: 15 iunie – Ziua Banatului Montan, 15 august – Ziua Maramureșului plus intervalul 15-21 mai – Săptămâna națională a siguranței rutiere!
Tot în aceste prime luni ale mandatului lor, aleșii s-au zăpăcit un pic și după ce pe 10 iulie au adoptat Legea privind instituirea anului 2026 ca ”Anul Nadia Comăneci”, la doar două săptămâni au adoptat și Legea privind instituirea aceluiași an 2026 ca ”Anul Constantin Brâncuși”.
În rest, le aveam pe toate! (D.R.)
 
					 
				 
										






