Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
La data de 20 februarie, ora 08.00, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflat în serviciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Colonel Simionescu Sava, a depistat și oprit, pentru control, o autoutilitară înmatriculată în județul Sibiu, condusă de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Mureș.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Tot pe 20 februarie, ora 01.32, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în serviciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Republicii, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism condus de către un bărbat de 46 de ani, din comuna Banca.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
La data de 18 februarie, ora 16.19, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean 244D, în localitatea Averești, comuna Bunești-Averești, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Huși.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că autoturismul i-ar fi fost încredințat de către proprietar, o tânără în vârstă de 25 de ani, din municipiul Iași, care se afla în mașină.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.
Pe 17 februarie, ora 22.32, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe drumul județean 207E, în comuna Cozmești, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Oșești, care se deplasa spre comuna Delești.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.
La data de 17 februarie, ora 18.25, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în serviciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe drumul județean 243, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Bârlad, care se deplasa dinspre Perieni spre Bârlad.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. (D.R.)