Barajele din zona Vasluiului au tot mai puțină apă întrucât seceta persistentă a ”învins” ploile furtunoase de la finele lui iulie și începutul lui august. De exemplu, în ceea ce privește aprovizionarea cu apă potabilă a municipiului reședință, Soleștiul este la numai 44% din capacitate (cu trei puncte procentuale mai puțin decât în urmă cu o lună, adică mai are 5,353 milioane de metri cubi, deși nu mai este de câteva luni utilizat la întreaga capacitate), iar Pușcașiul a scăzut la 62% (cu opt puncte procentuale mai puțin, ajungând la 3,377 milioane de metri cubi).
Nici Bârladul nu stă strălucit. Râpa Albastră este la 58% (cu trei puncte procentuale mai puțin, adică mai are 4,7 milioane de metri cubi de apă), iar Cuibul Vulturilor – 56% (cu 10 puncte procentuale mai puțin – 2,427 milioane de metri cubi).
Dintre localitățile urbane, cel mai bine stă Negreștiul, pentru care barajul de la Căzănești este la 82% din capacitate (3,134 milioane de metri cubi).
Cât privește celelalte acumulări de apă din județ, gradul de umplere variază între 14% la Dumești și 83% la Tungujei. O mențiune specială se cuvine lacurilor de la Moara Domnească, Șopârleni, Gura Văii, Mușata, Sărata, Șuletea, Valea Seacă și Bozia, care sunt complet secate!
Concluzia o desprind cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (S.G.A.) Vaslui, care au luat de ceva vreme măsuri de combatere a efectelor secetei, între care se numără:
1. Monitorizarea zilnică a rețelei hidrografice din administrare, privind apariția de râuri sau sectoare de râu secate. Coordonarea acțiunii este făcută de șefii de formații de lucru, cu raportare săptămânală la dispeceratul unității.
2. Monitorizarea zilnică a nivelurilor și volumelor de apă în lacurile de acumulare din administrare, în special a lacurilor de acumulare cu rol în alimentarea cu apă a populației din municipii și orașe (Căzănești, Cuibul Vulturilor, Solești și Pușcași).
”Acțiunea se desfășoară cu raportarea datelor hidrologice de două ori pe zi la dispeceratul unității. Coordonarea acțiunii este făcută zilnic de către dispecerul de serviciu, care asigură permanența 24 din 24 de ore”, ne-a declarat ing. Gheorghe Chelsoi, directorul S.G.A. Vaslui.
3. Monitorizarea și actualizarea săptămânală a situației privind asigurarea alimentării cu apă a populației din localitățile care dispun de sisteme centralizate.
4. Monitorizarea și actualizarea săptămânală a situației privind asigurarea alimentării cu apă a populației din localitățile care nu dispun de sisteme centralizate.
ACUMULARE | NNR | DATE CURENTE | |||
NIVEL m | VOLUM mil.mc | Nivel M | Volum mil.mc | K.U. | |
TUNGUJEI | 158.70 | 8.627 | 158.15 | 7.186 | 0.83 |
CAZANESTI | 132.80 | 3.799 | 132.30 | 3.134 | 0.82 |
SOLESTI | 118.00 | 12.25 | 115.87 | 5.353 | 0.44 |
PUSCASI | 115.50 | 5.446 | 114.15 | 3.377 | 0.62 |
MINJESTI | 100.00 | 8.389 | 97.30 | 2.389 | 0.28 |
R. ALBASTRA | 81.32 | 8.130 | 79.40 | 4.700 | 0.58 |
C.VULTURILOR | 96.28 | 4.319 | 95.42 | 2.427 | 0.56 |
PERESCHIV | 91.13 | 2.970 | 89.87 | 1.527 | 0.51 |
CRAIESTI | 171.85 | 0.456 | 170.67 | 0.242 | 0.53 |
DELEA | 120.78 | 0.078 | 120.13 | 0.044 | 0.56 |
TROHAN | 223.25 | 0.286 | 222.52 | 0.187 | 0.65 |
PUNGESTI | 183.57 | 0.501 | 182.91 | 0.261 | 0.52 |
ROSIESTI | 143.00 | 0.075 | 141.66 | 0.019 | 0.25 |
POSTA ELAN | 74.90 | 3.354 | 73.99 | 2.405 | 0.72 |
DUMESTI | 150.03 | 0.486 | 146.39 | 0.069 | 0.14 |
TACUTA | 181.30 | 1.190 | 180.04 | 0.704 | 0.59 |
REDIU GALIAN | 149.50 | 0.859 | 148.27 | 0.264 | 0.31 |
M.DOMNEASCA | 114.60 | 0.649 | GOL | – | – |
CORODESTI | 45.00 | 0.295 | 43.36 | 0.170 | 0.58 |
SOPARLENI | 46.75 | 0.538 | GOL | – | – |
GURA VAII | 30.08 | 1.000 | GOL | – | – |
MUSATA | 33.40 | 0.664 | GOL | – | – |
SARATA | 29.00 | 1.484 | GOL | – | – |
SULETEA | – | – | GOL | – | – |
VALEA SEACA | – | – | GOL | – | – |
BOZIA | 14.95 | 0.461 | – | – | – |
Situație acumulări S.G.A. Vaslui
Procentul de umplere este ultima coloană din tabel (KU).
(D.R.)