În ultimii ani, a devenit posibil ca un conflict, înainte de a ajunge în instanță sau chiar în timpul procesului aflat pe rol, să poată fi abordat și prin altă formă de soluționare, extrajudiciară, numită mediere. Ce presupune această procedură? Procedura medierii este extrajudiciară și a fost instituită în speranța că părțile implicate într-o dispută și care reacționează pozitiv la raționamentele propuse de mediator își vor putea formula în mod clar propriile obiective în raport cu disputa, dar și opțiunile pe care le au la dispoziție pentru a găsi soluția optimă de rezolvare a conflictului respectiv.
Ședințele de mediere au un caracter informal, relaxat. Totodată, caracterul confidențial, instituit prin lege, oferă solicitantului posibilitatea de a-și formula pretențiile pe care le are de la partea cu care se află în conflict și, prin dialogul facilitat de mediator, să le negocieze. Utilitatea principală a acestei metode este aceea că nuanțează abordarea conflictului, căutând să aducă în prim-plan comunicarea (asistată de mediator) dintre persoanele care, prin comportamentul și deciziile ostile, au creat adevărate rupturi în relațiile lor, ceea ce generează procese interminabile, consum nervos și pierderi financiare de o parte și de alta.
Ce așteptăm de la mediator? În primul rând, are rolul de a înlesni comunicarea între persoanele care nu se înțeleg asupra unor bunuri, situații de viață, relații familiale, profesionale, sociale, religioase etc. Într-o mediere, persoanele care au un diferend sunt numite părți, nu reclamant și pârât, și sunt privite cu aceeași înțelegere și disponibilitate de către mediator pentru că acesta nu se substituie judecătorului sau arbitrului, prin urmare, se folosește de pregătirea pe care o are, de calitățile și experiența de viață pentru a facilita dialogul și a aplana conflictul.
Mediatorul nu este angajatul celui care formulează o solicitare de mediere pentru că nu este avocat și nu urmărește interesul uneia dintre părți. Scopul mediatorului este acela de a înțelege obiectivele fiecărei părți, de a căuta interesele lor comune care fac posibilă o soluție acceptabilă pentru toți cei implicați în dispută. Explicația: dacă nu se ajunge la o astfel de soluție de rezolvare care pune în balanță și avantajele și dezavantajele rezolvării pe calea amiabilă față de cea din instanță, nu poate exista un acord de mediere semnat, finalitatea dorită a medierii.
Mediatorul nu acordă consultații juridice și nici nu face psihoterapie, nu judecă și nu dă sentințe, dar cunoaște o serie de tehnici de comunicare pe care le folosește pentru a detensiona momentele critice și pentru a creea punți între oamenii care aleg să discute rațional despre un conflict și să caute ei înșiși soluții de ieșire din impas.
Etape
O primă etapă a medierii este informarea – mediatorul nu percepe onorariu pentru informarea cu privire la mediere. Conform deciziei Curții Constituționale a României nr. 266/2014, publicată în Monitorul Oficial din 25 iunie 2014, ”participarea la ședința de informare nu va mai reprezenta o obligație pentru părți, ci o opțiune voluntară a persoanelor interesate să recurgă la o asemenea metodă alternativă, facultativă, de soluționare a conflictelor”. Dacă, în urma informării despre mediere și avantajele reale ale acesteia, o persoană aflată într-un conflict optează pentru amintita procedură, fiind calea amiabilă, atunci ea devine partea solicitantă. Partea solicitantă (reclamantul, în termeni juridici) suportă costul demersurilor pe care mediatorul le face pentru invitarea celeilalte părți la mediere.
Urmează solicitarea (pe un formular tipizat) – persoana care are inițiativa de a se adresa mediatorului și, pe baza unui contract de premediere, încuviințează ca mediatorul să trimită o invitație oficială celeilalte părți și să facă toate diligențele necesare pentru ca aceasta (sau acestea) să se prezinte la prima ședință de mediere.
După demersurile pe care le face mediatorul pentru a aduce partea/părțile la mediere, sunt două posibilități:
– Partea invitată acceptă medierea și atunci se încheie un contract de mediere cu amândouă părțile sau cu toate părțile, dacă sunt mai multe.
– Partea invitată nu se prezintă la data stabilită și atunci mediatorul eliberează un proces-verbal, în care expune care parte și-a arătat disponibilitatea pentru soluționarea pe cale amiabilă a conflictului în care este implicată și motivul pentru care nu i s-a putut face părții invitate informarea despre mediere. Procesul verbal de informare este un act care se depune la dosarul cauzei, în eventualitatea unei acțiuni în instanță.
În cadrul medierii propriu-zise, prin autoritatea morală și tehnicile de comunicare pe care le utilizează, mediatorul pune obiectul disputei într-o perspectivă emoțională și potențează fiecare pas către înțelegerea celuilalt, păstrând echidistanța, care imprimă respect și încredere. Astfel, într-un cadru plăcut, oferit de Biroul de Mediator, departe de sălile de judecată, se poate soluționa conflictul într-un timp foarte scurt (una sau mai multe ședințe), stabilite de comun acord cu părțile implicate în conflict și într-un interval de timp convenabil.
Când părțile ajung la o înțelegere, aceasta este redactată sub forma unui Acord de Mediere. În această etapă, evident, părțile pot fi asistate de avocați. Colaborarea mediatorului cu avocații părților este foarte utilă și creativă, atât timp cât fiecare vine cu contribuția lui de suport pentru ca drumul până la soluționare să fie cât mai scurt. Deși legea nu obligă, în majoritatea cazurilor chiar este recomandat să apelați la un avocat, din următoarele motive:
– A vă clarifica în legătură cu corectitudinea pretențiilor dumneavoastră. Este posibil să vă doriți mai mult decât stabilește legea sau, dimpotrivă, să vă doriți mai puțin decât ați avea dreptul. Acest lucru poate fi clarificat numai de un specialist în domeniu;
– Vă poate ajuta la negocieri și discuții, în situația în care nu aveți abilitățile și cunoștințele necesare;
– Oferă consiliere juridică pe tot parcursul ședințelor de mediere;
– Vă poate ajuta la verificarea textului final al Acordului de Mediere, astfel încât să nu conțină vreo greșeală sau vreo omisiune;
– La final, după semnarea Acordului de Mediere, în care ați scris cum se finalizează conflictul, dacă este cazul, avocatul vă poate depune actele la autoritățile competente. Pentru situații non-litigioase (conflicte școlare, conflicte familiale, între colegii de birou etc) sau atunci când partea sau părțile au cunoștințe și abilități suficiente pentru a se soluționa conflictul, medierea se poate desfășura fără prezența avocatului.
Ce urmează
Dacă s-a ajuns la o înțelegere scrisă, cum trebuie să procedăm în continuare astfel încât înțelegerea făcută să fie concretizată în fapte? Există trei posibilități:
– Depunem acordul de mediere la instanță, care va da o hotărâre judecătorească în care va trece termenii scriși în acordul de mediere;
– Mergem cu acordul la un notar, care să întocmească un document autentic cu termenii scriși în acordul de mediere;
– Rămânem doar la acordul scris, care are valoarea unui înscris sub semnatură privată (recomandat doar pentru situații non-litigioase). În cazul în care acordul de mediere se referă la bunuri imobile, (respectiv case, apartamente, terenuri intravilan sau extravilan) sau se referă la partaje (ale bunurilor dobândite în timpul căsătoriei sau în urma dezbaterii unei moșteniri), înțelegerea din acordul de mediere trebuie să îmbrace forma autentică, adică va trebui depus la notar sau la instanță.
Criteriile după care hotărâm ce variantă alegem sunt costul, timpul și discreția:
Costul – la instanță, conform legii taxelor de timbru, costul suportat va fi de 20 de lei. Când acordul de mediere se referă la bunuri imobile sau partaje, taxa de timbru cuvenită este redusă la jumătate din taxa stabilită în mod normal pentru judecarea acelui caz. La notar, pentru început, este bine să verificăm disponibilitatea la mai multe birouri. În urma comparării costului implicat de cele două proceduri, veți putea decide care este varianta cea mai avantajoasă pentru dumneavoastră.
Timpul – la instanță, se depune o cerere de încuviințare a acordului de mediere, la care se atașează acordul de mediere. Se va fixa un termen de judecată, care poate fi de la 20 la 40 de zile. La termen se verifică dacă acordul este susținut de părți, după care se pronunță o hotărâre care va conține termenii înscriși în acord. Părțile trebuie să fie prezente la termen. La notar, părțile se prezintă cu acordul și, în situația în care nu sunt necesare alte proceduri de verificare, notarul poate redacta pe loc documentația necesară realizării formei autentice. Din perspectiva acestui criteriu, procedura notarială este mai rapidă.
Discreție/confidențialitate – la instanță, procedurile sunt publice, lista cauzelor se afișează la sediul judecătoriilor, astfel încât oricine poate afla care sunt dosarele judecate într-o anumită zi. La notar, procedura este absolut confidențială. Inclusiv desfacerea căsătoriilor se poate finaliza cu maximă discreție. (D.R.)
