Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu, anunță că se află în derulare proiectul „Centru de zi pentru persoane vârstnice și furnizarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu, în Comuna Fălciu, județul Vaslui”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027. Obiectivul principal îl reprezintă dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale destinate persoanelor vulnerabile din comunitate, în special vârstnicilor și persoanelor cu nevoi speciale, prin înființarea unui centru de zi modern și acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu. Proiectul se aliniază obiectivelor specifice privind sprijinirea grupurilor vulnerabile și dezvoltarea infrastructurii sociale la nivel local.
Proiectul va contribui la:
– creșterea accesului la servicii sociale de calitate;
– prevenirea instituționalizării persoanelor vulnerabile;
– îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor;
– promovarea incluziunii sociale și a egalității de șanse.
”Lucrările de construire a centrului de zi au fost deja începute, acestea desfășurându-se în conformitate cu graficul de implementare stabilit. Valoarea totală a proiectului este de peste 7,3 milioane de lei, din care aproape 6,9 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este 1 februarie 2025 – 31 ianuarie 2029. Primăria Fălciu își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea serviciilor sociale și de a răspunde nevoilor reale ale comunității”, a declarat primarul Neculai Moraru. (D.R.)






