Văzând că șefii Consiliului Județean și ai Primăriei Vaslui dorm în papuci, prefectul Eduard Popica și deputatul Adrian Solomon (președintele Grupului de Prietenie Parlamentară România-Turcia) au organizat o întrevedere cu Salih Yurç, coordonator TIKA (Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare) pentru România. Discuțiile de ieri, la care au participat și primarii comunelor Fălciu (Neculai Moraru) și Puiești (Vasile-Cezar Ticu) s-au centrat pe prezentarea oportunităților de dezvoltare a județului nostru, precum și pe identificarea unor direcții de colaborare.
”Am subliniat deschiderea autorităților vasluiene pentru proiecte care pot contribui la dezvoltarea economică, socială și infrastructurală a județului. Ca rezultat al acestei întâlniri, reprezentanții TIKA vor efectua, săptămâna viitoare, o vizită în județul nostru în vederea analizării posibilităților de implementare a unor proiecte și a atragerii de fonduri guvernamentale turcești în sprijinul comunităților locale”, a declarat prefectul județului Vaslui. (D.R.)








