Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost marcată la Vaslui printr-un eveniment plin de emoție și energie: „Ritmuri fără bariere – muzică și dans dincolo de bariere”, organizat de Tinerii Sunetului și găzduit de Centrul „ÎntinerEȘTI”. Copiii cu nevoi speciale au avut parte de o seară în care muzica, dansul și bucuria de a fi împreună au demonstrat că diferențele nu despart, ci apropie, promovând diversitatea și incluziunea.
La eveniment a participat și Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, care a adresat un mesaj emoționant: „Le mulțumesc organizatorilor pentru invitație și îi felicit pe toți părinții care lucrează zi de zi cu copii speciali, care au nevoie de sprijin, înțelegere și soluții adaptate. Le mulțumesc tuturor pentru munca depusă și pentru faptul că reușesc, prin dedicare, să transforme provocările în reușite”.
Evenimentul a fost susținut de Primăria municipiului Vaslui, prin programul de bugetare participativă „Com’On Vaslui”, care încurajează tinerii să inițieze proiecte dedicate comunității. „Ritmuri fără bariere” a reușit să aducă împreună copii, părinți și profesioniști, într-un cadru în care talentul și acceptarea reciprocă au fost celebrate fără limite. (D.R.)








