Au muncit pe brânci vreme de un an, au produs, au investit, au încheiat contracte, au vândut, s-au luptat cu concurența, au făcut profit, au plătit salarii, taxe și impozite. Eforturile le-au fost răsplătite prin diplome și premii în cadrul Galei Topul Județean al Firmelor, care a avut loc joi, 13 noiembrie, la selectul restaurant “Alona” din Bârlad. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui a premiat peste o mie de manageri iscusiți.
”Ca în fiecare an, evenimentul cel mai așteptat de oamenii de afaceri vasluieni l-a reprezentat ceremonia de recompensare a societăților comerciale de succes. De această dată, întreprinzătorii din județ au primit diplome și medalii în cadrul celei de-a 32-a ediții a Topului Firmelor, o ceremonie absolut fastuoasă”, a declarat Ionel Constantin, președintele CCIA Vaslui.
Printre invitații de onoare s-au numărat Ciprian Trifan – președintele Consiliului Județean (foto sus), Mădălin Căciulă – vicepreședinte, Lucian Braniște – primarul municipiului Vaslui, Dumitru Boroș – primarul municipiului Bârlad, subprefecul Marius Arcăleanu, deputații Laura Gherasim și Mihai Botez, conducători de instituții județene și locale, directori de bănci, șefi de servicii deconcentrate, alte personalități.
Premiile acordate au avut la bază activitatea economică desfășurată în anul 2024. Dintre firmele vasluiene care au depus bilanțuri, după aplicarea criteriilor eliminatorii și calculul punctajului, 1.529 s-au clasat pe locurile I-X ale Topului. Demn de menționat este faptul că dintre firmele vasluiene care au îndeplinit criteriile de intrare în clasament 61 se regăsesc şi în Topul Naţional.
Printre agenții economici care au fost lăudați în mod special la ceremonie s-au numărat Viacons Rutier SRL Huși, care a ocupat locul I în sectorul Lucrări de construcții drumuri și autostrăzi – întreprinderi mari, și July Expert Consulting SRL Bârlad – microîntreprinderi cu Activități de inginerie și consultanță tehnică.
„Acest eveniment este un barometru care ne arată forța economică a județului nostru. Le mulțumesc tuturor colaboratorilor noștri, care au fost parteneri adevărați în între anul trecut și nu numai. Vă asigur pe toți cei prezenți că rezultatele noastre nu sunt întâmplătoare, ci rodul muncii angajaților și vă doresc din tot sufletul să aveți parte de aceleași reușite, inspirație și încredere în puterea de a investi aici, în județul Vaslui”, a declarat Adina Ciomaga, director în cadrul Viacons Rutier (foto sus, în dreapta).
”Gala de astăzi aduce în atenție energia, creativitata și, de ce nu, curajul nostru de a revitaliza economia județului Vaslui. Sunt convinsă că fiecare firmă din această seară poate spune o poveste despre ambiție, despre muncă, despre perseverență. Știm cu toții că în spatele fiecărui succes stau oameni care au crezut în ideile lor, care au trecut peste obstacole și care au reușit să dea plus valoare comunității în care conviețuim”, a menționat Iulia Vizinteanu, manager general July Expert Consulting (foto sus, în stânga).
Nu în ultimul rând, în cadrul Galei au fost evidențiați și primii 10 exportatori ai județului:
Class Farm Warehouse SRL Bârlad
Safir SRL Vaslui
Gartek SRL Huși
Confecții Bârlad SA
Rulmenți SA Bârlad
Conda-Tex SRL Bârlad
Austria Juice România SRL Vaslui
Confecții Vaslui SA
Vanbet SRL Vaslui
Badotherm-AMC SA Vaslui. (D.R.)












