Încet-încet, ne apropiem de finalul de an, când, la gura sobei, se trage linie, se socoteşte, se fac analize şi mai ales planuri pentru 2026. Până atunci, agenţii economici cu rezultate remarcabile vor fi premiaţi în cadrul Topului firmelor din judeţul Vaslui, festivitate care, anul acesta, a ajuns la ediţia a 32-a.
Parcă mai ieri eram în 1993, anul pentru care s-a făcut primul top. Ce repede trec anii: tranziție post-revoluţie, privatizări (mai bine zis, haiducie!), afaceri, integrare europeană… În tot acest interval, firmele vasluiene au făcut faţă la fel de fel de provocări într-un mediu de business cu totul special, chiar atipic. Iată că toamna vine şi cu binemeritatele premii.
Astfel, joi, 13 noiembrie, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Vaslui va organiza cea de-a 32-a ediţie a Topului firmelor, eveniment găzduit de restaurantul ”Alona”, din Bârlad. Festivitatea se dorește a fi una absolut deosebită pentru că se împlinesc 100 de ani de la înființarea CCI Vaslui, respectiv 161 de ani de la înființarea CCI Bârlad.
Cum au fost întocmite clasamentele, ce indicatori au fost urmăriţi, câte firme vor urca pe podium? La aceste întrebări ne-a răspuns președintele CCIA Vaslui, Ionel Constantin: „Topul firmelor se realizează în baza metodologiei unitare aprobate la nivel naţional de Camera de Comerț și Industrie a României şi ţine cont de mai mulţi indicatori: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat. Fiecare dintre aceşti indicatori are un coeficient, la care ulterior se aplică o pondere la nivel naţional. Firmele fruntașe sunt împărţite pe şapte mari domenii, în funcţie de codurile CAEN, cum se înregistrează la Registrul Comerţului. Cele şapte mari domenii sunt: Cercetare, dezvoltare şi hightech, Industrie, Agricultură, silvicultură şi pescuit, Construcţii, Servicii, Comerţ şi Turism. De-a lungul anilor, festivitatea a suferit o serie de transformări semnificative, că doar am evoluat şi noi, până la urmă, am crescut împreună cu mediul de afaceri. Anul trecut a fost cea mai frumoasă ediţie, sperăm însă ca acum să o depăşim. Alături de reprezentanţii firmelor premiate, vor mai fi prezenţi conducători de instituţii publice, ai administraţiei locale, precum și alți invitați”. (D.R.)