În anii ’90, când coborau din bloc ca să-și cumpere pâine, vasluienii constatau că prețul nu mai e același cu cel din ziua precedentă. Era perioada în care prețurile se schimbau chiar și în timpul aceleiași zile! La ora actuală, nu părem departe de acele vremuri. Fără vreun motiv anume, în supermarketurile vasluiene prețurile parcă au înnebunit, ceea ce îi bagă în încurcătură pe clienți, care, odată ajunși la magazin, constată că pentru aceeași listă de cumpărături pe care au avut-o în urmă cu o săptămână trebuie să scoată din buzunar mai mulți bani.
Totodată, nici prețurile din piețele agroalimentare nu au stat pe loc și nici piața detergenților nu se simte prea bine.
Să dăm puțin cuvântul Institutului Național de Statistică, de la care tocmai am aflat că în octombrie prețurile au înregistrat creșteri semnificative față de aceeași lună a anului trecut, iar serviciile poștale, legumele și fructele proaspete au cunoscut cele mai mari scumpiri. Astfel, tariful serviciilor poștale a crescut cu 17,82%, legumele și conservele de legume s-au scumpit cu 14,39%, iar fructele proaspete au înregistrat o majorare de 13,73%. În sectorul alimentelor, prețurile au urcat, în medie, cu 4,75% comparativ cu octombrie 2023. Printre produsele care au înregistrat scumpiri importante se numără legumele și conservele.
Față de luna anterioară, septembrie 2024, cele mai mari creșteri de prețuri au fost consemnate la fructele proaspete (7,88%), legumele și conservele de legume (4,02%), precum și la fructele și conservele din fructe (2,94%). În ceea ce privește mărfurile nealimentare, cele mai semnificative creșteri au fost înregistrate la detergenți (+13,47%), tutun (+10,50%) și articole chimice (+9,86%).
Serviciile au înregistrat și ele creșteri notabile în octombrie 2024 față de anul anterior. Tarifele pentru serviciile poștale au crescut cu 17,82%, serviciile de apă, canal și salubritate cu 11,47%, iar serviciile de igienă și cosmetică cu 10,91%. În comparație cu luna precedentă, octombrie 2024 a adus scumpiri la chirii (+2,42%), la serviciile din domeniile culturii, educației și turismului (+1,76%) și la restaurante și cafenele (+1,15%).
Una peste alta, rata anuală a inflației a crescut ușor în octombrie 2024, ajungând la 4,67%, față de 4,62% în septembrie. Mărfurile alimentare au contribuit cel mai mult la această creștere, înregistrând o majorare de 4,75%, urmate de mărfurile nealimentare, cu un plus de 3,45%, și de servicii, care au înregistrat o creștere de 7,66%.
Vasluianul de rând crede că s-a ajuns aici din cauză că statul nu mai face față cheltuielilor: “S-a ajuns aici din cauza tâmpeniei promovate non-stop de PNL, precum că bugetul va crește pe consum, o idee ”creață” susținută încă de pe vremea Guvernului Cîțu. Lipsa investițiilor va face ca în 2025 să resimțim o criză majoră prin creșterea prețurilor la toate produsele de pe piață, adică ne vom confrunta cu o inflație galopantă. S-a ajuns într-un punct fără scăpare pentru că politicienii din fruntea statului nu adoptă măsuri clare și care să ajute la dezvoltarea economiei. Oamenii ăștia vânzolesc lucrurile și le amestecă în așa fel încât nu mai știu unde e capul, unde e coada și toată lumea e buimacă”. (D.R.)