Etapa a treia a Ligii Zimbrilor la handbal masculin se va derula pe parcursul a patru zile, de vineri și până luni.
Iată ce spune jucătorul vasluian Florin Acatrinei despre meciul CSM Vaslui – CSM Constanța, de duminică, 10 septembrie, ora 18.00, care se va disputa la Sala Sporturilor: „Întâlnim la primul meci în fața suporterilor una dintre cele mai bune echipe din campionat. Va fi un examen foarte dificil pentru noi, dar în același timp util, deoarece putem vedea exact unde ne aflăm în acest moment și ce trebuie sa îmbunătățim. Venim după un egal la Steaua și o repriză a doua foarte bună, avem moral bun și cu ajutorul suporterilor sperăm să facem surpriza. Așteptăm suporterii alături de noi în număr cât mai mare, să ne încurajeze și cu siguranță nu vor pleca dezamăgiți de la sală. Împreună suntem mai puternici! Hai CSM Vaslui!”
Programul complet al etapei a treia – Vineri, 8 septembrie, ora 18.00: Dinamo București – CSM Bacău. Sâmbătă, 9 septembrie: Politehnica Timișoara – Universitatea Cluj. Duminică, 10 septembrie: CSU Suceava – Steaua București (ora 17.30, televizat la Pro Arena), CSM Sighișoara – Minaur Baia Mare, CSM Vaslui – CSM Constanța, HC Buzău 2012 – CSM Focșani 2007. Luni, 11 septembrie, ora 17.30: Potaissa Turda – CSM București (televizat la Pro Arena).
CSM Vaslui ocupă în prezent locul 11 (din 14) în clasament, cu un punct.
Mai trebuie spus că s-a anunțat oficial prețul abonamentelor pentru Liga Zimbrilor, sezonul 2023-2024. Prețul unui abonament este de 150 de lei, cu promo pentru abonament + tricou personalizat – 250 de lei. Cei interesați vor completa o fișă cu numele, numărul dorit pe tricou și mărimea. Abonamentele pot fi achiziționate duminică, 10 septembrie, de la Sala Sporturilor, începând cu ora 17.00. De luni, 11 septembrie, abonamentele vor putea fi cumpărate și de la sediul CSM Vaslui. (D.R.)