Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui participă și în acest an la Ziua Națională a Curățeniei, un eveniment anual organizat de Let’s Do It, România!
Pe 21 septembrie 2024, România se alătură altor 198 de țări și peste 19 milioane de voluntari din întreaga lume pentru a elimina deșeurile și pentru a reda naturii, care se sufocă din cauza deșeurilor aruncate la voia întâmplării, posibilitatea de a respira din nou.
În ultimii doi ani, marcarea acestui eveniment s-a bucurat de un succes remarcabil în județul Vaslui, deoarece am reușit să mobilizăm un număr foarte mare de voluntari (5000 voluntari/campanie), cu ajutorul cărora am reușit să ecologizam arealele naturale ale localităților vasluiene.
La nivel național, partenerii și invitații instituționali care se alătură Zilei de Curățenie Națională sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Administrația Națională Apele Române, Romsilva, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România.
Până la această dată, alături de noi și-au exprimat susținerea: Consiliul Județean Vaslui, Instituția Prefectului Județul Vaslui, Inspectoratul Școlar Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, Direcția Silvică Vaslui, Penitenciarul Vaslui.
Totodată, la nivelul județului Vaslui, deja s-au înscris prin intermediul aplicației, pentru a participa la campania națională “Ziua de Curățenie Națională – 21 septembrie 2024”: 76 de primării, unități de învățământ, grupuri de voluntari ajungându-se astfel la un număr de 4.298 de persoane înscrise.
Înscrierile continuă prin intermediul aplicației pusă la dispoziție de Asociația “Let’s do it România!”, accesând următorul link: https://app.letsdoitromania.ro/. Pentru informații suplimentare, se poate contacta coordonatorul județean, Constantin Cîrjan (e-mail: constantin.cirjan@letsdoitromania.ro).
Alătură-te celor 2,2 milioane de voluntari care au făcut România mai curată la ultimele acțiuni Let’s Do It, Romania!
Împreună redăm frumusețea naturii, strângem deșeurile și petrecem o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune! Nu uita să te înscrii! Ne vedem pe 21 septembrie!